Job sau sclavie?

20 de ani de viață, 30 de experiență (imposibil, știu) studii, dorință de muncă, rezistență la stres, 8 zile din 7 disponibil, fără familie, fără viață socială, fără vise sau speranțe. Muncă, muncă și iar muncă.

Cam asta se caută în 2019 în România pe piața muncii. Practic, se cauta un sclav.

Vorbesc din propria experiență și nu numai și consider că e timpul să se schimbe ceva fiindcă am ajuns prea de râsul lumii. Studenți care pe lângă facultatea care-i termină psihic, trebuie și să lucreze pe niște salarii de nimic ca să-si permită continuarea studiilor chit că sunt pe punctul de a ajunge la epuizare, persoane care își petrec 1% din timpul lor cu familia fiindcă în cealaltă parte a timpului lucrează la un job de tot rahatul care-i solicită la maxim 24/24, persoane care au 2-3 joburi ca să-și poată întreține familia, etc.

Lucrezi de la prima oră a dimineții până seara târziu, fără zile libere, fără sărbători petrecute cu familia și prietenii, fără drepturi, făra nimic.

Reziști cât reziști, însă la un moment dat vei ceda atât psihic cât si fizic și atunci vei realiza atât tu cât și angajatorul tău că sănătatea e pe primul loc și nimic nu o poate egala. Dar stau și mă întreb…de ce e nevoie mereu ca cineva să pățească ceva rău până se hotărăște că e timpul să se acționeze și să fie luate niște măsuri?

Eu m-am săturat de sclavia la care suntem supuși zilnic, dar tu?


„The truth they feed is feeble
As so many times before
The greed over the people
They stumblin’ and fumblin’ and we’re about to riot
They woke up, they woke up the lions” – Skip Marley

Reclame