Deconectare

Câteodată e bine să evadezi.

Câteodată chiar e bine să evadezi. O zi, o săptămână, o lună. E bine să evadezi, să te deconectezi de tot şi să te reîncarci cu energie pozitivă. Lucru pe care l-am făcut şi eu recent şi pe care vi-l recomand şi vouă cu mare drag. Fie că e vorba de mare, munte, în propria curte, la bunici, nu are importanță atât timp cât laşi toate gândurile şi tot stresul în urma ta.

Am fost recent la bunici într-un sătuc uitat de lume, dar în care mi-am petrecut o mare parte din copilărie şi deşi merg rar pe acolo acum, de fiecare dată când merg, mă reîncarc cu energie pozitivă şi multe amintiri care mai de care mai frumoase.

Faptul că satul şi în special casa bunicilor sunt situate în mijlocul naturii, mă ajută să mă relaxez şi deconectez de la tot, deoarece tot locul acela e înconjurat de pădure, dealuri şi cel mai puternic sunet pe care poți să îl auzi acolo e cântecul păsărilor. Îmi place să stau pe dealul de lângă casa bunicilor şi să privesc pădurile din zonă şi să zăresc ici colo câte un animal pe păsune care parcă a fost uitat acolo, dar care se integrează perfect cu peisajul parcă rupt dintr-o poveste.

Pentru mine e suficient să petrec şi o oră în acel loc şi deja o să mă eliberez de tot stresul acumulat şi de toate gândurile negative. 

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Cu toții avem nevoie de o pauză, de o mică escapadă într-un loc drag nouă pentru a ne reîncărca bateriile, de aceea vă recomand să faceți acest lucru de fiecare dată când aveți ocazia, deoarece o să vă simțiți mult mai bine atât fizic cât şi psihic.

 


 

Reclame